Mi-am depus gândurile într-o cutie de valori, am ieşit din bancă râzând şi am dat piept cu o nouă existenţă, predispus la muncă asiduă. Golit de gândurile care îmi provocau altădată insomnii dureroase, am crezut că nu voi mai trăi niciodată senzaţia de durere acută pricinuită de contradicţiile interioare…
Prima zi fără gânduri mi s-a părut liniştită precum marea părăsită de vânt şi am pornit pe stradă fredonând vesel, poate pentru a-mi demonstra că se poate trăi foarte frumos fără a măcina la moara creierului planuri, speranţe sau idei care rămân (aproape) întotdeauna în faza de proiect. După o vreme, am început să duc dorul gândurile mele.
M-am întors la bancă, am deschis cutia de valori şi mi-am mângâiat averea cu priviri drăgăstoase. Gândurile părăsite sufereau… Directorul băncii nu a înţeles de ce îmi retrag depunerile atât de repede. Nu am avut cum să-i explic că absenţa gândurilor te transformă într-un personaj gol pe dinăuntru, aşa că i-am surâs misterios şi am plecat în parcul din centrul oraşului. Acolo, stând pe o bancă, cu o statuie a unui trist poet în spate, am vorbit cu gândurile mele, redescoperind propria nelinişte interioară. Şi mi-a fost bine...