radu beligan la 92 de ani

La 92 de ani

Radu Beligan: Daca viata este o calatorie scurta, trebuie sa incercam sa o facem la clasa I

Radu Beligan si-a lansat aseara , la sala “Reduta” din Brasov, manuscrisul autobiografic “Note de insomniac”, publicat in editie limitata. Maestrul teatrului românesc a facut in fata brasovenilor, cu doua luni inainte de a implini venerabila virsta de 92 de ani, un spectacol marturisire, intitulat “Confesiuni despre viata si arta”.

La ora 19.00, pe un ecran pentru proiectii, viata de noua decenii a actorului Radu Beligan s-a derulat in citeva minute, imagini ale celor mai importante roluri pe care le-a interpretat, pe scena si in viata de familie. Imediat, din intuneric a aparit silueta distinsa a maestrului. “Sunt vechi, domnilor, am deja 70 de ani de cind ma aflu pe scena fara intrerupere. Sapte zeci de ani, adica aproape jumatate din intreaga istorie a teatrului românesc. Am dreptul sa stau jos”, au fost primele cuvinte spuse de Radu Beligan in seara spectacolului – marturisire pe care avea sa o faca brasovenilor, in semiobscur, asezat pe un jilt, linga masa pe care erau asezate zeci de file din memoriile sale, alaturi de un pahar cu suc de grapefruit rosu, cu whisky. In dreapta, orientat spre sala, un ceas cu pendula a aratat publicului ca timpul trece pentru oricine, chiar si pentru spectatori. Timp de aproape doua ore actorul nascut bacauan a facut celor prezenti confesiuni inedite despre viata si arta, despre “intilniri memorabile cu artisti geniali” care i-au influentat devenirea profesionala si spirituala: Lucia Sturdza – Bulandra, Elvira Godeanu, Victor Ion Popa, George Vraca, Sica Alexandrescu sau dramaturgii Eugene Ionesco, Camil Petrescu si Mihail Sebastian. Maestrul Radu Beligan a marturisit ca intreaga sa cariera se datoreaza Luciei Sturdza – Bulandra si cuvintelor pe care actrita i le-a spus la un curs al ei, la care tinarul Beligan a recitat din Esenin: “Dumneata, daca ai sa fii serios, ai sa faci o mare cariera”.

“Iubiti orice, dar iubiti”
Radu Beligan si-a dus marturisirea pina la capat, in fata spectatorilor – confidenti: “A imbatrini inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber. Intr-un anumit sens esti mai batrin cind esti tinar si mai tinar cind esti batrin. (…) Viata mea n-a fost usoara. A fost o lupta permanenta si sper ca am iesit invingator, nu e o victorie stralucita, dar o victorie confortabila. In ultima vreme foarte multa lume imi puna aceasta intrebare stereotipa: «Care este secretul longevitatii dumneavoastra?». Cit inca mai am rabdare sa le raspund le spun ca dupa mine secretul biblic al longevitatii este iubirea. Cred ca suntem pe pamint pentru acest motiv: sa iubim. Le spun adesea celor ce vor sa ma asculte: «iubiti ce vreti, dar iubiti!». Nimic nu este mai dezastruos decit infirmitatea inimii. (…) Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ca va iubesc. Da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi, care m-ati facut ceea sunt azi. (…) Am calatorit frumos impreuna.

Daca viata este o calatorie scurta, trebuie sa incercam s-o facem la clasa I”.

Cu aceasta declaratie si-a incheiat maestrul, marturisirea facuta.

decembrie 7 2010

dupa sfantu nicolae astept mos craciun

simona gheorghe

N-AM TIMP!
Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim pe fugă, dormim pe fugă. Între dimineaţă şi seară, e sprintul. Ne trezim că trec anotimpurile peste noi. Apropos, e toamnă de mult... Anii fug si ei. Ne ardem viaţa în birouri rigide, în zgomotul tastelor şi al aparatelor de aer conditionat, închişi în calculatoare, despre care ne amăgim că ne-ar fi ferestre spre lume.
Visăm pe google, rîdem pe facebook, ne dăm întalnire pe mess. Ne trăim iubirile în sms-uri şi ne amăgim c-am fi fericiţi. Ne culcăm cu ştiri şi talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoaşterii. Ii sunam pe cei dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-i repezim, aruncându-le în faţă arogantul “N-am timp!”.
Discuţii, telefoane, nervi, resemnare, evadare. Evadare? Alergăm în sprint spre vacanţă. O săptămână, două… Pauză de respiraţie. Niciodată detaşare, însă. Chiar aşa, când ţi-ai închis ultima dată telefonul? Si apoi… o luăm de la capăt, mai înverşunat. Crispaţi, hulpavi, avizi de viteză. Până la următoarea pauză. Şi tot aşa. Roboţi rigizi, prizonieri în propriile vieţi. De parcă dacă ne-am opri, am pierde TRENUL.
Cărăm dupa noi -povară grea – glodul prejudecăţilor. Gândim… cu viteza gândului. Pierdem esenţa, caci niciodată N-AVEM TIMP.
Citim titluri, dar uităm poveştile.
Ca sa faci parte din lumea asta, trebuie să ţii pasul cu ea. Ăsta e preţul pe care-l plătim cu toţii.
Uneori, simt nevoia să-mi cer timpul înapoi. Dar… N-AM TIMP sa fac asta. Trebuie sa fug, acum. Undeva, cineva ar putea să mă lase în urmă...

liban

http://www.bibliotecapleyades.net/arqueologia/esp_baalbek_4.htm

mediterana 24 sept 10 oct

mediterana ca o saramura
caldura caldura
lumea nu stie de criza se construieste la tot pasul
poduri suspendate tuneluri labitinturi de stradute
toate natziile pamantului traiesc si muncesc impreuna
fara probleme

31 august

a venit toamna????????????????

23 august

http://adevar-sau-conspiratie.blogspot.com/2010/01/nikolai-tesla-aromanul-venit-din-alt.html

cel ce gandeste singur

Cel ce gândeşte singur şi scormone lumina
A dat o viaţă nouă şi-um om de fier, maşina,
Fiinţă zămislită cu gândul şi visareea,
Neînchipuit mai tare ca braţul şi spinarea.
Cu ea brăzdezi pământul în lung şi lat şi sameni,
Şi una ţine locul la mii de mii de oameni
Topitorii, cuptoare, mori, puţuri, fierăstraie,
O sârmă de lumină, o ţeavă vâlvătaie,
O lampă duce graiul şi dă-n văzduhuri veşti
Că omul zămisleşte puterea din poveşti
Se face depărtarea mai scurtă decât pasul
La mii de poşti s-aude şi cunoaşte glasul.
Vorbeşti cu fundul lumii, la tine, din odaie
Secunda-ntrece veacul şi timpul se-ncovoaie:
Pe-o sfoară cât e firul de păr şi se agaţă
Vecia, nesfârşitul, pe un crâmpei de aţă.


Se-nnalţă slabul, omul, pe aripr în Ţării
Şi-aduce de acolo noi legi şi mărturii.
Iată-l, scoboară-n hăuri cu coiful lui rotund
Şi râcâie oceanele pe fund,
El trece prin vâlvoare, prin cremene şi gheaţă,
Pornise de cu seară, sa-ntors de dimineaţă,
Şi nu l-a ars dogoarea, nu l-a-mpietrit nici greul,
E ţara lui pământul şi l-a-mpletit cu cerul.
Şi-aprinde de lângă Argeş, luleaua, şi văpaia
Din pipă încă-i arde, ajung pe Himalaia,
Şi pâinea coaptă-acasă, într-un cuptor domol,
I-o gustă pinguinii tot proaspătă, la Pol,
Şi, în sfârşit, urmaşul lui Prometeu, el, omul,
A prins şi taina mare, atainelor, atonul.
El poate omenirea, în câteva secunde,
S-o-ntinerească nouă pe veci, ori s-o scufunde.

E timpul, slugă veche şi robul celui rău,
Tu, omule şi frate, şă-ţi fii stăpânul tău.

constantin si elena

hi5 - Fotografiile lui Elly

hi5 - Fotografiile lui Elly: "- Sent using Google Toolbar"

minciuna

Sa vorbim cinstit despre minciuna - partea a doua

Mesajde Mona » Lun Apr 19, 2010 7:14 pm
"Calitatile obligatorii" ale mincinosului
"Mincinosul are nevoie de memorie buna." (Pierre Corneille)
O echipa de cercetatori din Pennsylvania a descoperit ca, atunci cand omul minte, sunt activate alte parti ale creierului decat atunci cand spune adevarul, activitatea cerebrala se intensifica in zonele responsabile cu inhibarea reactiilor (autocontrol), monitorizarea erorilor si concentrarea atentiei.
Realitatea este urmatoarea: creierul nostru este pregatit sa spuna intotdeauna adevarul, in timp ce pentru a minti trebuie sa se organizeze si sa actioneze ca in fata unei solicitari neprevazute.
Mincinosul trebuie sa aibe o atentie distributiva foarte bine dezvoltata, sa retina minciunile si circumstantele in care a mintit, si chiar isi dezvolta abilitati de a minti cu naturalete maxima, incat pentru persoana mintita, totul poate deveni extrem de confuz, mai ales ca se poate minti cu o privire, se poate minti cu un gest, se poate minti cu un cuvant. Si totusi… “Ulciorul nu merge de doua ori la apa – ori se sparge, ori se crapa”, spune un vechi proverb romanesc.

Mint si animalele sau doar oamenii?

“Minciuna – o strategie pentru a obtine acel ceva in plus pe care crezi ca nu il poti obtine spunand adevarul.”

A te preface este lucrul cel mai natural cu putinta dar, mai mult, nu este o prerogativa exclusiva a fiintelor umane, copii si adulti, ci si a lumii animale. Cercetarile asupra comportamentului animalelor (etologie si sociobiologie) sunt instrumente foarte utile in intelegerea rolului instinctelor in cadrul diferitelor specii. Aceste cercetari ne permit o intelegere mai buna a functiilor de baza ale creierului care ar sta la baza comportamentelor umane.

Studierea comportamentelor inselatoare la animale pot avea importante implicatii in evidentierea factorilor care influenteaza diferitele tipuri de minciuna la oameni, fie de natura verbala, fie non-verbala.

Minciuna este o strategie atat de veche incat cercetatorii scotieni Richard W. Byrne si Nadia Corp, care au studiat grosimea scoartei cerebrale a primatelor, au datat-o din perioada raspandirii marilor maimute pe Terra, in urma cu 12-14 milioane de ani. Pe masura ce volumul scoartei cerebrale a crescut creierul “s-a specializat” in minciuna.

Exista maimute extrem de abile in a insela. Iata un exemplu: un babuin (mascul) a prins o antilopa pe care nu ar fi vrut sa o imparta cu femela. Femela insa, mai abila, i-a distras atentia prin mijloce „feminine”, a inceput sa-l alinte si sa-l mangaie pana cand el a uitat cu totul de prada, apoi i-a furat prada si a fugit. (Lewin 1987)

Pinocchio sau pericolul „mastilor”

Conform lui Harry G. Frankfurt, profesor de filosofie la Universitatea Princeton, “On Bullshit”, aprofundeaza tendinta omului de “a spune gogonate”: nascociri sau literalmente “minciuni sfruntate”, care sunt mai rele decat minciunile simple, “deoarece mincinosul ignora deliberat adevarul, dar il cunoaste. Cel care spune minciuni sfruntate, in schimb, nu este interesat de adevar”.

Faptul ca omul a devenit atat de bun in a turna minciuni, in opinia lui Frankfurt, este in functie de traiul intr-o societate democratica “marketing-oriented” – orientata spre economia de piata. Totul depinde de asa-numitul “control inhibitor”, cu alte cuvinte de capacitatea de a tine in frau limba la momentul oportun si de a inlocui prima reactie instinctiva, de obicei negativa, cu una mai diplomatica.

Asa cum relateaza revista Scientific American, psihologul american Robert S.Feldman a filmat in ascuns studenti de la Universitatea unde preda, Massachusetts Amherst, in timp ce vorbeau cu un strain si apoi le-a cerut sa analizeze inregistrarile si sa dezvaluie cate minciuni au spus in cursul intalnirii: 60 la suta au recunoscut ca au mintit cel putin o data in zece minute de conversatie. Atat fetele cat si baietii au spus minciuni cu aceeasi frecventa. Dar, a remarcat Feldman, fetele pentru a-l face pe strain sa se simta mai in largul sau, iar baietii pentru a lasa o impresie buna.

Toti avem un Pinocchio in noi, un „copil interior al trecutului” si e indicat ca acest copil interior sa fie asumat si acceptat. Situatiile care au generat acest Pinocchio interior trebuie analizate si evaluate, intelese, prin alinarea durerii copilului si prin absorbirea constienta a invataturii pe care ne-a oferit-o lectia respectiva.

Astfel, situatiile mai putin favorabile nu vor fi sterse, nu stergerea trecutului trebuie sa apara, ci amplasarea acestuia intr-un context mai larg, in care compasiunea, asumarea acestei fatete a personalitatii vor formeaza un nou cadru de referinta pentru vechiul tipar – iar prin aceasta, il transformam pe acel Pinocchio interior si ii vom zambi cu intelegere.

Cand ocolim adevarul negam, de fapt, o parte din fiinta noastra, evitam sa ne prezentam asa cum suntem in realitate si, mai mult, esuam „cu succes” in a-i face pe ceilalti sa aibe incredere in noi.

Simpaticului personaj al lui Collodi, Pinocchio, ii crestea nasul atunci cand spunea o minciuna. Pana la urma, intr-o dimineata, papusa din lemn, preschimbata in bine, s-a trezit ca a devenit un vioi, frumos si inteligent baietel cu ochii albastri. Oamenii care ajung prizonierii propriilor neadevaruri se pot trezi ca nu-si mai pot recunoaste chipul atunci cand, intr-o dimineata, se privesc in oglinda.

A-l re-cunoaste in noi pe Pinocchio, inseamna si sa ne constientizam ‘’umbra’’, adica acea parte din noi pe care o negam, nu o acceptam dar care iese la suprafata chiar cand nu te astepti.

Umbra asta e de fapt ‘’sacul’’ mare pe care il tragem dupa noi prin viata si contine de obicei cam tot ce au reusit altii sa reprime la noi (ce nu le-a placut parintilor la noi, lucruri considerate in general neacceptate de mediu – cu toate ca vocea noastra interioara ne indeamna sa le facem, nu sa le evitam…) dar si impulsuri sau emotii naturale de care ne-a fost vreodata rusine.

Umbra contine toata energia vitala a copilului interior si care a fost catalogata de altii drept revolta, sexualitate, emotie etc. – si chiar nevoia de odihna, de visare cu ochii deschisi, care este posibil sa fi fost criticate si catalogate de catre altii drept lene…

Sacul personal al fiecaruia contine un amestec diferit de ‘’fructe interzise’’, desi uneori putem avea o umbra comuna cu alte persoane. A-ti constientiza „umbra” inseamna de fapt a merge mai departe si a fi in contact cu tine.

(va urma)

- un articol de Mona Georgescu, psiholog -

co2

"Din cauza anularii zborurilor, oamenii folosesc mai mult trenul si feribotul. Eruptiile vulcanice nu sunt zilnice, dar lectia pe care trebuie sa o invatam in urma acestor evenimente este ca lumea nu s-a schimbat si ca oamenii pot gasi rute alternative la zboruri", a spus purtatorul de cuvant, relateaza NewsIn.

Aproximativ 2% din emisiile totale de dioxid de carbon sunt imputabile companiilor aeriene, dar in Europa aceasta proportie este mai mare. De exemplu, 28.000 de zboruri pe zi emit 560.000 de tone de dioxid de carbon in spatiul aerian european, echivalentul a o treime din emisiile din toata lumea.

Norul de cenusa emis de Eyjafjöll, situat la 200 de kilometri est de Reykjavik, se propaga pe tot continentul european si a paralizat deja traficul aerian in numeroase tari, care si-au inchis spatiul aerian.

vina cuvintelor

Ce vina au cuvintele?
cand odata rostite,
nu mai apartin celui
care le-a spus?

Ce vina au cuvintele?
pe care le ascultam?
ce legatura au cuvintele,
cu persoana, cu omul?

Sa ardem cuvintele?
cand nu mai au nimic
cu nimeni?

Cand omul dispare,
lasa in urma lui
doar cuvintele
pentru care a trait,
si chiar a murit,

Ce vina au cuvintele?
cand omul le spune,
cand omul le asculta,
si moare din cuvinte?
sau omoara...
pentru cuvinte...

E pur si muove
si arde....
pe rugul cuvintelor
noastre...

http://www.akademiskakapellet.uu.se/en/node40

http://www.akademiskakapellet.uu.se/en/node40

333

Raspunsuri date de copii din clasa a doua la urmatoarele intrebari:



De ce a facut Dumnezeu mame?
1). Ea e singura care stie unde e banda de lipit.
2). Mai mult ca sa curete casa..
3). Sa ne ajute pe noi cind ne nastem.
Cum le-a facut Dumnezeu pe mame?
1). El a folosit pamant, cum ne-a facut si pe noi.
2). Magie, plus putere suprema, si a amestecat mult.
3). Dumnezeu a facut mame la fel ca mine si tine ... Numai ca el a folosit piese mai mari...
Din ce ingrediente au fost facute mamele?
1). Dumnezeu a facut mame din nori si par de inger si cele mai frumoase lucruri din lume si o masura de severitate.
2). Ele trebuie sa aiba startul din oase de om. Dupa aia s-a folosit foarte multa ata, ma gandesc.
De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame?
1). Pentru ca noi sintem neamuri..
2). Dumnezeu a stiut ca ea ma iubeste mai mult decat mamele altor oameni.
Ce fel de fetita a fost mama ta?
1). Mama mea a fost totdeauna mama mea si nimic altceva.
2). Nu stiu, ca nu am fost pe vremea aia, dar cred ca a fost mare sefa.
3). Altii imi spun ca ea era buna candva.
Ce a trebuit sa stie mama ta despre tatal tau inainte ca ea sa se casatoreasca cu el?
1). Numele lui de familie..
2). Ea a trebuit sa stie trecutul lui. Daca a fost un escroc? Daca se imbata cu bere?
3). Daca face cel putin $800 pe an, daca el a spus ’nu’ la droguri si ’da’ la treburile casei?
De ce mama ta s-a casatorit cu tatal tau?
1). Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume. Si mama mea mananca mult.
2). Ea a devenit foarte batrana si nu mai putea sa faca nimic fara el.
3). Bunica mea mi-a spus ca mama mea nu a avut sapca gindirii pe cap cand s-a maritat cu tata.
Cine-i boss la voi in casa?
1). Mama mea nu vrea sa fie boasa, dar ea trebuie sa fie pentru ca tatal meu e pampalau.
2). Mama e. Poti sa-ti dai seama dupa cum face inspectia camerei mele. Ea vede orice sub pat.
3). Eu cred ca mama e, numai pentru ca ea are mai multe de facut decat tatal meu.
Care-i diferenta dintre mama si tata?
1). Mama lucreaza la lucru si lucreaza acasa, iar tata lucreaza numai la lucru.
2). Mama stie cum sa vorbeasca cu profesorii fara ca sa-i sperie.
3). Tatii sint inalti si puternici, dar mama are puterea reala, pentru ca ea este cea pe care o intrebi cind vrei sa perteci o noapte acasa la prieteni...
4). Mama are magie, ea te face sa te simti bine fara doctor.
Ce face mama ta in timpul liber?
1). Mamele nu au timp liber.
2). O auzi pe ea zicand ca plateste facturi toata ziua.
Ce ar trebui sa schimbe mama ta, ca sa fie perfecta?
1). In interior ea e déjà perfecta. Pe dinafara cred ca ar trebui o operatie de frumusete.
2). Dieta.
Daca ai putea sa schimbi ceva la mama ta, ce ar fi?
1). Ea ma obliga tot timpul sa imi tin camera curata. As sterge asta din ea.
2). As face-o mai desteapta. Atunci ea ar sti ca sora mea e cea care a facut prostii, si nu eu.
3). Eu as dori ca ea sa scape de ochii invizibili de la spatele capului.

Cind te opresti din a zimbi, trimite altor mame, bunici sau matusi….. sau oricui are de-a face cu copiii, sau are nevoie de un zambet.

secunda

ti se pare corect?
ti se pare drept?
ti se pare normal?
ti se pare ca oamenii
se omara-intre ei?
ti se pare normal
sa imparta pamantul
intre ei?
sa imparta
ce nu le apartine?
ti se pare normal
sa treci prin lume
doar o secunda si sa vrei
toata lumea?
pentru o clipa?
ti se pare drept
sa te iei la tarnta cu viata
doar pentru o rasuflare?
de suflet, o boare. o lacrima?
o durere , o vesnicie
cat o secunda?
ti se pare normal sa vezi cine esti
in univers?
ce lasi in urma ta....
un fir de praf...
ti se pare normal,
ti se pare corect?
ti se pare adevarat
sa poti sa vezi cine esti?
cine esti?
ce vrei?
secunda...
trecuta...

ti se pare?

ti se pare normal?

> Povestea spune ca un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul, ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa), sa reactioneze la fel: "E foarte bine!"
> Intr-o zi, regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: E foarte bine! .
>
> La asta regele a replicat: Nu, nu e bine deloc! Si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
> Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare".
> Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era....intreg. In concluzie, l-au eliberat pe rege. La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si, cuprins de remuscari, a ordonat ca prietenul lui sa fie eliberat.
>
> - Ai avut drepate, i-a spus prietenului proaspat eliberat. A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului. Si a inceput sa-i povesteasca patania cu canibalii.
> - Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru.
> - Nu , a replicat prietenul! Este foarte bine!.
> - Ce vrei sa spui cu asta? Este foarte bine?!? Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?.
> - Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine.
>
> De meditat: Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.
>
>

totul e doar o fatzada mai mult sau mai putin zugravita
in spatele careia nu stii niciodata ce gasesti...
nimic, dupa ziduri vechi de sute de ani,
ori marturii valoroase desore viata petrecuta
in spatele peretilorcoscoviti de vreme.
degeaba incerci sa pastrezi aparentele cand in spate
nu mai e decat un imens gol.

VARSTE

2.Varsta femeilor in raport cu produsele din struguri
15-20 de ani: MUST DULCE (placut, dar nu renteaza sa bei prea mult)
20-25 de ani: TULBUREL (fierbe, pisca, te ameteste, dar nu te imbata)
25-35 de ani: VIN ROSU (are buchet, grade, aroma, te infierbanta si te imbata)
35-45 de ani: SAMPANIE (vita ajunsa la apogeu, noblete, finete, rafinament, spuma si dulceata, parfum, te imbata si te da gata)
50-55 de ani: DROJDIE (amara, toxica)
60-70 de ani: OTET (acru, bun pentru muraturi

CORUPTIE

toata Lumea vorbeste despre coruptie
Toata lumea este corupta?
Nimeni nu poate face nimic?
Atunci sa institutionalizam CORUPTIA?

chimie

Dragostea este un amestec chimic de hormoni
de Carmen Kulcsar in data de 16 Februarie, 2010 - 18:45
Un amestec chimic de hormoni ne face să iubim

Cercetătorii au reuşit să explice de ce se declanşează furtuna emoţională când suntem îndrăgostiţi. Rezultatul nu este pe gustul celor romantici.

"Stiinţific, în fiecare zi ştim mai multe despre iubire”, a declarat pentru ziarul El Mundo, Luis Rojas Marcos, un psihiatru spaniol care locuieşte la New York şi care în urma unui studiu a explicat că : "declanşarea fenomenului se produce independent de voinţa individului, iar că marile pasiuni sunt doar accelerarea acestui proces chimic care implică cinci hormoni, adrenalina, dopamina, serotonina, oxitocina şi vasopresina".

Marcos a explicat ce se ascunde în spatele sentimentului şi a specificat că : "dragostea este un cocktail de hormoni, care pune în funcţiune trei regiuni specifice ale creierului şi care acţionează pe rând, în trei etape, dorinţă, atracţie şi dragoste şi sunt responsabile pentru evoluţia în timp a reacţiilor mentale".

În conformitate cu datele furnizate de expert prima fază a iubirii este ghidată de o segregare de hormoni sexuali, estrogen şi testosteron, care fac persoana îndrăgostită să simtă senzaţii emoţionale şi să evolueze către producerea de adrenalină, care accelerează inima creşte pulsul provoacă uscăciunea gurii şi transpiraţia mâinilor.

Într-o a doua etapă (de atracţie) este pusă în joc producerea dopaminei, substanţă produsă de corpul nostru în situaţii de plăcute, cum ar fi sexul, ciocolata sau masajul. Când producerea acestor hormoni este la cote maxime se poate spune că funcţionăm normal, iar dincolo de trăirea senzaţiilor intervine nivelul de percepţie şi educaţia fiecărui subiect. Vasopresia este o rezultantă a acestui amestec hormonal care declanşează pasiunea.

Psihiatrul a precizat că: "declansarea acestor reacţii sunt dependente de energia pe care partenerul o dezvoltă involuntar, dar continuitatea şi producţia perpetuă depinde de mentalul fiecărei personale Este firesc ca persoanele romantice să fie dezamagite de descoperire dar, rezultatul nu schimbă nimic".

timpul se scurge

timpul se scurge prin noi
sau noi ne scurgem prin timp
timpul se scurge prin noi
in tacere , lasand doar urme
in suflet, in amintiri, in priviri.
timpul ne sapa urme de riduri
fiecare zi trecuta ne taie o urma
pe fata, pe inima, pe ganduri
nenumarate riduri
timpul se scurge cu noi
odata cu intreaga lume
ce pluteste intr-un ocean
de tacere.
timpul se scurge tacand
prin milioane de oameni.

timpul

tic-tac
tactic
timpul se scurge
cu pauze.
credem noi ca-l mai lungim
un pic.
tic , intr-o zi,
tac intr-o noapte.
dar el curge mai departe
cand ceara lumanarilor s-a dus
timpul s-a scurs
si viata noastra
s-a dus?

nikita

Nichita Stănescu Viata mea se iluminează

Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.

de ce

ce de deceuri intra in viata noastra
dece oare?
ne intrebam in fiecare dimineata
ce va fi maine, ce va fi poimaine
cine a fost
cine nu mai e
unde s-au dus toti cei care
au trecut prin viata ta
ca un abur, ca un fum
de parca n-ar fi fost
niciodata

joi 25 03 10

http://www.7sur7.be/7s7/fr/1526/Canal-Showbiz/photoalbum/detail/6/85121/795091/7/Showbiz-en-images.dhtml

http://www.7sur7.be/7s7/fr/1526/Canal-Showbiz/photoalbum/detail/6/85121/795091/7/Showbiz-en-images.dhtml

imagine

sa ne imafinam ca suntem mai buni
sa ne imaginam ca suntem iubiti
sa ne imaginam ca iubim
sa ne imaginam ca traim
sa ne imaginam ca suntem
doar o imagine

inima....

urmeaza-ti inima si nu te vei rataci niciodata

maine 21 martie echinoctiu de primavara

ziua egala cu noaptea

poze 18 03 10

17 martie

miercuri 17 martie

http://cliptank.com/PeopleofInfluencePainting.htm

http://cliptank.com/PeopleofInfluencePainting.htm

“Dintre toate cate exista, unele lucruri sunt în puterea ta, iar altele nu. în puterea ta se afla gandurile, impulsurile, dorinta de a dobandi si dorinta de a evita, intr-un cuvant ceea ce faci. Ceea ce nu se afla în puterea ta sunt trupul, proprietatile, reputatia, afacerea, intr-un cuvant ceea ce nu faci. Lucrurile aflate în puterea noastra, prin natura lor, sunt libere, neingradite si le putem stimula sa creasca. Cele care nu sunt în puterea noastra, pe de alta parte, sunt slabe, servile si dependente de altii. Daca tu iti imaginezi ca ceea ce este inrobit în mod natural ca ar fi ceva liber, sau ca ceea ce este în mod firesc al altcuiva ar fi al tau, în mintea ta se va naste confuzia, vei jeli, vei da vina pe zei si pe oameni, iar daca ceea ce crezi ca este al tau, de drept este al tau, iar ceea ce este al altcuiva este de drept al aceluia, nimeni nu va pretinde de la tine nimic, nu vei invinui pe nimeni, nu vei acuza pe nimeni, nu vei face nimic impotriva vointei tale, nimeni nu teva rani si nu vei avea dusmani, pentru ca raul nu te poate ajunge”.

# Autor: Christian Godfroi
# Editura: Audiosfera
# Colectia: Audio
# Durata:53min.
# Format: CD Audio
# Anul aparitiei: 2010
# Disponibil: In stoc
# CD Motivational

http://www.youtube.com/watch?v=Z5JgHvMEf14&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=Z5JgHvMEf14&feature=related

8

maine 8 pupici de primavara pentru fiecare zi de martisor
la multi ani cu iubire in suflet si sanatate maxima

7 martie

Barbatul a descoperit ARMELE si a inventat VANATOAREA,
Femeia a descoperit VANATOAREA si a inventat BLANURILE
Barbatul a descoperit CULORILE si a inventat PICTURA,
Femeia a descoperit PICTURA si a inventat MAKEUP-ul
Barbatul a descoperit LUMEA si a inventat CONVERSATIA,
Femeia a descoperit CONVERSATIA si a inventat BARFA
Barbatul a descoperit JOCURILE si a inventat CARTILE DE JOC,
Femeia a descoperit CARTILE DE JOC si a inventat DATUL IN CARTI
Barbatul a descoperit AGRICULTURA si a inventat MANCAREA,
Femeia a descoperit MANCAREA si a inventat DIETA
Barbatul a descoperit PRIETENIA si a inventat DRAGOSTEA,
Femeia a descoperit DRAGOSTEA si a inventat CASATORIA
Barbatul a descoperit FEMEIA si a inventat SEXUL,
Femeia a descoperit SEXUL si a inventat DURERILE DE CAP
Barbatul a descoperit COMERTUL si a inventat BANII,
Femeia a descoperit BANII…..
….. si atunci s-a dus naibii totul !!!!!

in genunchi ma intorc la tine

Io voglio per me le tue carezze
Si, io t´amo piů della mia vita

Ritornerň in ginochio da te
L´altra non č , non č niente per me
Ora non so, non č niente per me
Ora lo so ho sbagliato con te
Ritornerň in ginocchio da te

E bacerň le tue mani amor
Negli occhi tuoi che hanno pianto per me
Io cercherň il perdono da te
E bacerň le tue mani amor

Refren;

Io voglio per me le tue carezze
Si, io t´amo piů della mia vita

Io cercherň il perdono da te
E bacerň le tue mani amor
Ritornerň in ginochio da te
L´altra non č , non č niente per me
Ora non so, non č niente per me
Ora lo so ho sbagliato con te
Ritornerň in ginocchio da te

Refren:

Si, io t´amo piů della mia vita
Io voglio per me le tue carezze
Si, io t´amo piů della mia vïta

marin sorescu

Azi mai vesel. Sorescu :)

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.

Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi?
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.

Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.

- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătosii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Daca n-am vinul să-mi dea curaj?

nikita

Nichita Stanescu
"Rugăciunea"

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.



priveste-ma si iarta-ma
si cauta ochiul
ce iti intoarce fata
spre apusul unor lucruri.

priveste-ma si iarta-ma
si cauta inima
si toarna-n abur suflet,
printre duhurile tale.

priveste-ma si iarta-ma
si ridica-ma pe mine
un trup nou ce apasa
si striveste tot ce-i vechi.

priveste-ma si iarta-ma
si ridica un "tine"
un inger alb
ce omoara incer dar sigur cavalerul.

L.R.

furaciune

cineva ne fura gandurile
si ne trezim in gandurile
altora
cineva ne fura inima
si ne trezim cu inima
altuia
cineva ne fura viata
si ne trezim in viata
altora
o amintire
un gand
o inima
o iubire
o viata

palate tiganesti

http://www.youtube.com/watch?v=GHTBPhQcXCY&feature=related
http://www.jurnalul .ro/stire- miscarea- de-rezistenta/ nu-mai-merge- canci-537304. html

poligamia

Friday, 13 November 2009
National Geographic + Rammstein = meditatie asupra X-gamiei


Die Liebe ist ein wildes Tier
Sie atmet dich sie sucht nach dir
Nistet auf gebrochenen Herzen
Geht auf Jagd bei Kuss und Kerzen
Saugt sich fest an deinen Lippen
Gräbt sich Gänge durch die Rippen
Lässt sich fallen weich wie Schnee
Erst wird es heiß dann kalt am Ende tut es weh

Amour Amour
Alle wollen nur dich zähmen
Amour Amour am Ende
gefangen zwischen deinen Zähnen
traducerea aici.

Mi-am adus aminte de dragostea ca animal neimblanzit pe cand ma aflam in plin proces de culturalizare: seria Taboo de pe National Geographic. Astazi - sex taboo: monogamia.

POI's in acest reportaj:

* 2/3 din populatia planetei traieste in culturi care nu interzic poligamia
* avem in culturile monogame milioane de swingers: cei care considera ca sexul extramarital consimtit face bine (dar interzic implicarea afectiva extramaritala) - profilul tipic de swinger e: alb, republican / conservator / educat / slujbe - stalpi ai societatii (politie, avocatura, medicina etc)
* tribul chinez mosuo - matriarhatul inca in viata.
* marimea testiculelor speciei umane indica o inclinatie spre poligamie (se pare ca le avem intre ale cimpanzeilor poligami si foarte coiosi si ale gorilelor de munte monogame ale caror bilute se cauta cu lupa)

Where is love in all this science?
Nu cumva conceptul incepe sa redevina o alegere foarte, foarte personala?
Mosuo m-au fascinat. Cateva reguli de baza, ca sa intelegem:

* barbatii au puterea politica, dar:
* barbatii locuiesc cu mamele lor toata viata. De fapt, toti copiii raman sa locuiasca pana la moarte in familia in care s-au nascut, sub acelasi acoperis - familia extinsa. Mama cea mai in varsta e celula de baza a societatii, cea care conduce economic nucleul familial, cea care deleaga sarcinile si conduce cu mana de fier toata familia extinsa.
* inainte de 13 ani copiii mosuo nu exista ca persoane. La 13 ani trec printr-o ceremonie de "coming of age". Din acea zi sunt considerati adulti, cu toate drepturile si obligatiile cuvenite.
* Doar femeile peste 13 ani au camere separate de restul familiei. In camere ele pot primi orice barbat vor ele. Barbatii vin noaptea si pleaca dimineata, pe furis, si se intorc mereu, tot pe furis, la propria familie = conceptul de "walking marriage" - casatoria plimbareata.
* filiatia este evident materna. De copii are grija familia extinsa in care acestia s-au nascut. Avantaj - foarte multi adulti care ingrijesc cu randul de copii, copiii nu sunt niciodata abandonati ci au parte de multa indrumare si dragoste. Tatal nu are voie sa se implice decat simbolic, altfel ar jigni familia cealalta.
* Casatoriile plimbarete tind sa devina "serial monogamy". Aici devine totul interesant, aici apare in ecuatie chimia dragostei. Barbatii mosuo pot sa iubeasca aceeasi femeie toata viata (doar ca nu pot sa-i interzica acesteia sa-i mai iubeasca si pe altii - norocul lor ca se pare ca si femeile tind sa devina monogame, doar ca-i trimit acasa la ei in fiecare dimineata)
* fiecare cu banii lui, in familia lui => fara certuri pe bani.

Cu ce drept ii judecam? Noi am crescut intr-o cultura crestina, cu dogme intepenite de milenii. Cultura crestina care a lasat urme adanci pana si in morala agnostica. Suntem laici monogami. Declarati.
Ma gandesc atunci ca unicul element care poate face si desface totul, care poate sa separe pana si la mosuo monogamia de poligamie, este dragostea - animalul salbatic. Animalul salbatic pe care il vrei stapanit dar in ai carui dinti sfarsim cu totii.
Si atunci, care "gamie" e cea tabu?
Poate ca ar trebui inventat un aparat care sa detecteze dragostea. Si dupa aceea, raspunsul la intrebarea mea ar trebui sa fie "it's all about LOVE".

LOVE, n. A temporary insanity curable by marriage or by removal of the patient from the influences under which he incurred the disorder. This disease, like "caries" and many other ailments, is prevalent only among civilized races living under artificial conditions; barbarous
nations breathing pure air and eating simple food enjoy immunity from its ravages. It is sometimes fatal, but more frequently to the physician than to the patient.
Posted by Duchess at 22:59
Labels: devil's dictionary, dragoste, lyrics, muzica, self

jurnalul national

Viaţa începe la 40 de ani
Criza vârstei de mijloc este doar o amintire. De fapt, nu e o criză, ci mai degrabă o perioadă de tranziţie, căci viaţa poate începe cu adevărat – şi deseori are o evoluţie mai spectacu-loasă – la vârsta a doua.
de Sînziana Stancu
21/02/2010
2460 vizite
În prima tinereţe, viaţa e tumultoasă, dar acaparată de ambiţii şi muncă multă, pentru că atunci ne căutăm cel mai bun drum în viaţă.

Datorită progreselor în educaţie, medicină şi tehnologie, precum şi creşterii speranţei medii de viaţă, "criza vârstei a doua" se poate transforma într-o perioadă de "tranziţie" a vârstei de mijloc. Din ce în ce mai mulţi cercetători ajung la această concluzie deloc lipsită de temei. "Dacă ştii să fructifici ceea ce ai descoperit despre tine în prima jumătate a vieţii, cea de-a doua jumătate va fi mult mai împlinită", afirmă psihologul israelian, profesorul-doctor Carlo Strenger, într-un studiu publicat în Harvard Business Review.

Specialistul de la Universitatea din Tel Aviv spune că în jurul vârstei de 35 de ani cei mai mulţi dintre noi sunt deja "aşezaţi". Sunt căsătoriţi, au copii, o locuinţă personală şi şi-au făcut deja o carieră. Cu alte cuvinte, la 40 de ani e timpul să ne bucurăm de viaţă şi de reuşitele noastre, dar şi să învăţăm din greşelile pe care le-am făcut, pentru ca experienţele neplăcute să nu se repete. Astfel echipaţi, când vom mai avea dificultăţi vom fi mult mai bine pregătiţi să le facem faţă.

MENTALITĂŢI PĂGUBOASE
Ideea adânc înrădăcinată că pe măsură ce înaintăm în vârstă posibilităţile noastre sunt tot mai limitate este o premisă falsă. Adesea ne ucide speranţele încă din faşă şi, în consecinţă, ne blochează şi acţiunile. Este o resemnare, o predare nejustificată în faţa unor situaţii noi, neimpusă de nimeni, situaţii pe care numai mintea noastră le transformă în bariere de netrecut.

Este o mentalitate extrem de păguboasă. Întotdeauna există o şansă, însă aceasta trebuie căutată cu răbdare, speranţă şi încredere. De câte ori nu am auzit fraze-şablon ca: "E prea târziu pentru mine!"... "La vârsta mea nu se mai poate"... "Asta mergea în tinereţe!"... "Ce-o să creadă lumea despre mine, că m-am prostit la bâtrâneţe?"... Din păcate, asemenea reflecţii nu sunt specifice numai persoanelor de vârsta a treia mai puţin împlinite, ci chiar şi celor ajunse la jumătatea vieţii.

Aceste mentalităţi sunt învechite şi trebuie înlăturate fără ezitări, pentru că nu fac altceva decât să pună frână progresului personal. Erau valabile în alte vremuri, când educaţia în familie era rigidă, iar societatea era mai conformistă, rigorile, prejudecăţile şi ierarhiile acesteia oferind personalităţii individului prea puţin spaţiu pentru manifestarea "liberului arbitru".

Dar cât timp aspiraţiile noastre nu sunt rupte de realitate, la limita ridicolului sau a absurdului, nu e nimic rău în a ne face planuri îndrăzneţe şi după 40 de ani.

ILUZIILE TINEREŢII
Convingerea că tinereţea ne oferă posibilităţi nelimitate este de fapt o iluzie. Provine din incompleta cunoaştere de sine şi din experienţa de viaţă insuficientă pe care o avem atunci. La început luăm deciziile bazându-ne pe dovezi inconsistente despre abilităţile noastre şi mai mult pe curaj. Dar nu ne dăm seama de asta. Până la urmă este şarmantul entuziam specific vârstei.

"Iluzia unei libertăţi a tinereţii se bazează, de asemenea, pe o idealizare retroactivă. Uităm de presiunile la care sunt supuşi: trebuie să urmăm o şcoală bună de unde să ieşim cu calificative superioare, apoi o slujbă bună, unde să urcăm cât mai repede scara ierarhică a succesului. Acestea sunt ambiţii care se manifestă până în jurul vârstei de 30 de ani. Totodată, în miezul acestor eforturi trebuie să ne consolidăm şi identitatea, să ne dezvoltăm aptitudinile şi să ne formăm respectul de sine", explică Strenger.

Condiţia esenţială pentru a realiza toate acestea este să nu confundăm visul cu realitatea, ci să potrivim bine balanţa între aspiraţii şi posibilităţi. În caz contrar, eşecul şi deziluzia care îl urmează sunt de neevitat. "Cu toţii avem fantezii despre ceea ce am putea ajunge în viaţă - actori, cântăreţi, scriitori, moguli, lideri politici - dar, când oamenii cred prea mult că fantezia este o potenţială realitate, dau de necaz", mai spune specialistul.

DEPRESIA, PRINCIPALUL SEMN
Cel mai frecvent semn al crizei vârstei de mijloc este depresia. Se manifestă la ambele sexe şi indiferent de starea materială, de cea maritală şi de cea socio-profesională. Puţine persoane sunt "ocolite" de această "cădere" sau o depăşesc mai uşor. Depresia cu toate formele ei este foarte complicată şi le dă bătăi de cap până şi specialiştilor. Se maifestă mai puternic sau mai discret pe tot parcursul vieţii, dar la vârsta a doua se acutizează.

Este momentul când mulţi dintre noi încep să se simtă deja bătrâni, neglijaţi, mai ales în relaţiile de cuplu, unde se instalează frecvent monotonia. Şi relaţiile cu copiii se manifestă altfel. Cei mai mulţi îşi încheie adolescenţa şi dau deja semne că ar vrea să-şi ia zborul din "cuib". Îşi creează anturajul lor şi îşi manifestă din plin independenţa.




Deşi ştim bine toate acestea, picăm totuşi în plasa melancoliei şi a sentimentelor de înstrăinare, de abandon în faţa sorţii. Nimic nu mai e ca-nainte, parcă am realizat prea puţin, parcă nimeni nu mai are nevoie de noi, suntem "expiraţi", îmbătrâniţi, nu mai strălucim, nu mai avem puterea de a muta munţii din loc şi, brusc, se crapă hăul sub noi.

Este o falsă impresie, pentru că, de fapt, viaţa îşi urmează cursul firesc. Dar noi suntem orbiţi de criza vârstei şi nu vedem şi jumătatea plină a paharului. Pentru că lururile nu sunt chiar aşa, iar la 40 de ani şansele noastre nu sunt încă pierdute. Din contră, am câştigat foarte mult, suntem "copţi", ajunşi la deplina maturitate. E loc deci şi pentru momente de fericire.

CURBA CRITICĂ
Pe parcursul vieţii, starea de fericire urmează un traseu cu maxime şi minime, asemenea unui grafic în formă de "U". Echipe de cercetători din Marea Britanie şi Statele Unite, care au studiat acest fenomen în ţări de pe toate continentele, au ajuns la concluzia că aşa-numita "criză de la mijlocul vieţii" apare atât la bărbaţi, cât şi la femei, în jurul vârstei de 40 de ani. Momentul "critic" a fost identificat la vârsta de 44 de ani.

Criza durează câţiva ani, spre vârsta de 50 de ani încheindu-se, iar tendinţa ascendentă a stării de bine, de împlinire şi satisfacţie se reia, crescând progresiv spre vârsta a treia.

Momentele de maximă fericire se manifestă în copilărie. Nu degeaba i se mai spune şi "vârsta de aur". O tendinţă asemănătoare se instalează în jurul vârstei de 70 de ani, când se pot atinge stări de satisfacţie şi bucurie asemănătoare celor trăite la 20 de ani, dar, bineînţeles, în variantă mult maturizată. Ieşirea rapidă din perioada critică depinde foarte mult de motivaţiile persoanei şi de capacitatea ei de introspecţie şi mai ales de conştientizare a faptului că este doar un sindrom depresiv, care nu trebuie lăsat să evolueze până în stadiul patologic.

UN NOU ÎNCEPUT
"Niciodată nu e prea târziu!", spune o vorbă. Chiar dacă am ajuns la maturitate şi fie că suntem împliniţi, fie că unele necazuri ne-au stricat planurile, cum ar fi un divorţ sau un job de care ne-am săturat, e întotdeauna loc de mai bine şi de schimbare. În privinţa carierei, tot mai multe persoane trecute de 40 de ani vor o schimbare şi chiar se întâmplă să poată s-o şi facă.

În ciuda unor prejudecăţi sau chiar a unor realităţi privind unele dezavantaje care apar o dată cu vârsta, sunt şi angajatori care ştiu să identifice în ele câteva calităţi care nu sunt frecvente la persoanele mai tinere: experienţa şi stabilitatea profesională, conştiinciozitatea şi răbdarea. În fond, toate acestea înseamnă rentabilitate, şi cine n-ar avea nevoie de asemenea angajaţi?!...

Şi pe plan sentimental există a doua şansă. Se spune că "dragostea nu are vârstă". În schimb are diferite nuanţe. La vârsta a doua, sentimentele nu mai au tutmultul tinereţii. Sunt mai profunde, apare nevoia de echilibru şi siguranţă, mai ales la femei. Dragostea cunoaşte o nouă perioadă romantică, plină de atenţie şi tandreţe din partea partenerului. Există mari şanse ca persoanele care nu şi-au găsit perechea potrivită până la această vârstă sau cele care au trecut printr-un divorţ să dea marea lovitură. Iar relaţia să dureze mult şi bine. Şi viaţa sexuală este mai împlinită, pentru că fiecare ştie exact ce doreşte de la celălalt.



Mândria vârstei
E cazul să facem un mic bilanţ în genul "ce-am avut şi ce-am pierdut" şi "ce-am făcut şi ce aş fi putut să fac", iar calculul nu trebuie să se încheie aici, ci cu deviza-cheie "ce mai am de făcut de-acum încolo, pentru a-mi împlini viaţa". Dacă depunem armele n-am rezolvat nimic. Nu facem decât să risipim achiziţiile noastre importante, toată lucrarea noastră cu noi înşine. Din contră, ceasul evoluţiei personale trebuie "resetat" pentru viitoarea perioadă a vieţii, a cărei bucurie de a trăi ne rămâne să o descoperim şi să-i adăugăm toată zestrea noastră de până acum.

Cu alte cuvinte, trebuie să avem sentimentul mâdriei vârstei noastre. Să nu-l ţinem încuiat în noi, ci să-l lăsăm să se manifeste, să-l trăim din plin! Este unul dintre cele mai frumoase sentimente.

citat

Discursul lui Lawrence Ellison(studentilor care au terminat facultatea Yale)


"Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati?

Stati sa va explic.



Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am cazut la facultate si voi nu.

Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu.

Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu.

Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune.



Acuma sunteti foarte bulversati. Si asta este foarte normal. Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma. N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe pamant.

Si va trebui sa va impacati cu un salar patetic de 200.000 dolari pe an, unde salariul il veti primi de la un fost coleg de facultate care a cazut la examene si a fost dat afara.

Acuma, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi?

Nici o sansa.

Voi sunteti deja pierduti. deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, irecuperabila.



Acum ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea

:

LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI!



Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma de pe aceasta scena datorita .... agentilor de paza ....."

alegere

ce alegi sa faci azi
ce alegi sa fi maine
ce-ai ales ieri
s-a implinit azi
se va implinii maine?
in fiecare zi
facem o alegere
de ce trebuie
sa alegem
cand putem astepta
sa fim noi cei alesi
de soarta
de azi
de maine
de tine

17 febr

Le violoniste Domenico Nordio.
Sous le titre « Prima la musica », le Festival al-Bustan cru 2010 est concocté cette année sous couleurs italiennes.
Si la musique se taille une part léonine dans ces manifestations culturelles haut de gamme qui s'étendent à partir de ce soir, 17 février, jusqu'au 21 mars, la danse, l'opéra et bien d'autres manifestations artistiques et culturelles n'en restent pas moins l'apanage d'un festival qui s'est démarqué avec ses légendaires précisions d'horaire, ses programmations triées sur le volet et pointues, ses invités de marque, ses révélations de talents naissants et confirmés, son atmosphère, au cœur de l'hiver, chaleureuse, détendue et raffinée.

Pour cette soirée d'ouverture, sous les feux de la rampe, l'Orchestre philharmonique libanais placé sous la direction de maestro Giovanni Battista Rigon. Pianiste virtuose et chef d'orchestre courtisé par les meilleures scènes européennes, G. B. Rigon a à son actif une discographie fournie où son talent de maestro fait vivre des opus de Paisiello, Mozart (dont La Flûte enchantée) et Britten.
Pour lui donner la réplique, pour ce premier soir du festival, le violoniste Domenico Nordio, dont le succès fut immédiat après qu'il eut emporté haut la main, à dix-sept ans, le prix du célèbre concours Eurovision pour les jeunes musiciens. Pour avoir été le premier et unique Italien à s'être illustré dans cette compétition, Yehudi Menuhin lui décerne le premier prix international Viotti à Vercelli. Son coup d'archet est incomparable et la magie de son jeu au violon fait unanimement l'objet des éloges de la presse et du public.
Pour la soirée inaugurale, très exclusivement couleurs italiennes, seront interprétées des pages de Rossini, Paganini et Respighi.
Pour la seconde soirée du festival, prévue pour le vendredi 19 février, toujours dans le sillage d'un style italien, l'Orchestre philharmonique libanais, placé toujours sous la houlette de Giovanni Battista Rigon, fera les délices des mélomanes, fervents adeptes du violon. Mais cette fois, le soliste sera le prodigieux jeune violoniste australo-taïwanais qui s'est singularisé avec l'art de taquiner les cordes du violon dès l'âge de quatre ans.
Détenteur des prix du concours de violon Yehudi Menuhin en 2008 et celui du concours de la reine Elizabeth en 2009 (il est l'un des plus jeunes lauréats), Ray Chen a joué déjà en tant que soliste, à l'âge de huit ans, avec l'Orchestre philharmonique Queenland et fut invité en 1998 à la célébration de l'ouverture des Jeux olympiques au Japon. Alors on comprend dès lors pourquoi les ténors du monde de la musique se l'arrachent littéralement aujourd'hui.
Pour cette seconde soirée du Festival al-Bustan seront interprétés L'ouverture à la manière du style italien de Schubert et le Concerto pour violon de Félix Mendelssohn.

osho

Traieste total, traieste cu pasiune... In felul acesta fiecare moment devine de aur, iar intreaga ta viata se transforma intr-o insiruire de clipe aurite. O astfel de fiinta nu moare niciodata, caci atingerea ei seamana cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimba in aur.

Aceasta scurta viata pe care o aveti poate fi transformata intr-un paradis. Aceasta mica planeta este floarea de lotus a paradisului.

Singura raspundere adevarata este fata de propriul tau potential, fata de propria ta inteligenta si constienta, fata de actiunea conforma cu ele.

Atunci cind te nasti, nu esti un copac, ci o saminta. Trebuie sa cresti, trebuie sa ajungi la o inflorire, iar aceasta inflorire va fi multumirea ta, implinirea ta. Aceasta inflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatura decit cu tine, cu evolutia ta personala.

Intelege, trebuie sa devii o adevarata celebrare pentru tine insuti!

Daca tinjesti dupa o utopie, dorinta ta se indreapta de fapt catre o armonie individuala si sociala. Aceasta armonie nu a existat niciodata, intotdeauna a fost un haos.Societatea a fost impartita in diferite culturi, in diferite religii, in diferite natiuni - toate avind drept fundament diverse superstitii. Nici una din aceste impartiri nu e valabila. Ele arata insa ca omul este divizat in el insusi, iar acestea sunt proiectiile conflictului sau interior. Omul nu are unitate launtrica si, prin urmare, nu este in stare sa creeze o societate, o umanitate unica, nici in afara lui. Cauza nu se gaseste in exterior. Exteriorul este doar o reflectare a fiintei sale launtrice.

Nimeni nu a acordat o atentie prea mare individului, si aceasta este cauza fundamentala a tuturor problemelor. Insa datorita faptului ca individul pare atit de mic si societatea atit de mare, oamenii au impresia ca societatea poate fi schimbata, dupa care individul se va schimba la rindul lui. Dar lucrurile nu stau deloc asa, caci "societatea" nu este altceva decit un cuvint; exista numai indivizi, nu exista societate. Societatea nu are suflet, in cadrul ei nu se poate produce nici o transformare. Schimbarea este posibila numai in cazul individului, indiferent cit de mica ar fi aceasta. Si odata ce invatati cum sa schimbati individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindani. Eu cred ca intr-o buna zi vom avea o societate care sa fie in deplina armonie, care sa fie mult mai buna decit toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasa.

Nu esti niciodata multumit cu ceea ce esti si cu ceea ce ti-a daruit existenta, deoarece atentia ta se indreapta intotdeauna spre altceva. Ai fost plasat acolo unde natura nu a planuit sa fii. Nu te indrepti sprerealizarea propriului tau potential. Tu incerci sa fii ceea ce vor altii sa fii, insa acest lucru nu te va putea multumi niciodata. Iar cind apare nemultumirea, logica iti spune: "Poate ca ceea ce ai nu este suficient; straduieste-te sa obtii mai mult!" Atunci incerci sa obtii mai mult, incepi sa cauti. Si toata lumea apare cu o masca zimbitoare, toata lumea zimbeste fericita, astfel incit fiecare vrea sa-i pacaleasca pe toti ceilalti. Si tu porti, la rindul tau, o masca, astfel incit ceilalti cred ca esti ceva mai fericit; iar tu, la rindul tau, ai impresia ca ei sunt mai fericiti. Iarba pare a fi mai verde in curtea vecinului. El priveste insa iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mladie, mai frumoasa. Acestea sunt iluziile pe care le creeaza distanta. Cind te apropii insa mai mult, incepi sa vezi ca nu este chiar asa. Dar oamenii ramin la distanta unii de altii. Chiar si prietenii, chiar si iubitii, se tin unul pe altul la distanta; o apropiere prea mare ar fi periculoasa, s-ar putea ca ei sa vada ceea ce esti in realitate. Iar eroarea isi are sursa in chiar modul in care pui problema, astfel incit - orice ai face - nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de multi bani: iti vine imediat ideea ca banii reprezinta cauza fericirii. Priveste la acest om! Cit de fericit pare sa fie! Asa ca alergi dupa bani. Un altul este mai sanatos; alergi dupa sanatate! Un altul face altceva si arata foarte multumit - il urmaresti! Dar de fiecare data e vorba de celalalt...

Societatea a aranjat lucrurile astfel incit sa nu iti pui niciodata problema propriului tau potential. Si toata nefericirea provine din faptul ca nu esti tu insuti. Fii doar tu insuti si toata nefericirea si toata competitia cu ceilalti dispare; nu iti mai pasa ca altii au mai mult, ca nu esti tu cel care are mai mult. Daca vrei ca iarba sa fie mai verde, nu are rost sa privesti in curtea vecinului. Este atit de simplu ca iarba sa fie mai verde! Omul trebuie sa fie inradacinat in propria sa energie potentiala, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atit de multumita astfel, incit acest fapt vi se va parea pur si simplu incredibil.

gabriel garcia marchez

Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.

Iti recomand s-o citesti, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat miscator.

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Duminica, 14 Februarie 2010, 17:16

ai timp?

Indragosteste-ma si maine
nu doar o zi pe an
ai timp sa ma iubesti 364 de zile
nu doar de sfantul valentin
care nu e al vostru
nici al meu
nici al urmasilor
urmasilor
vostrii
indragosteste-te in fiecare
bataie de inima
in fiecare strop de roua
in fiecare raza de soare
in fiecare stea
in fiecare rasuflare
in fiecare miros
de floare

muzeu

The New York Times
This copy is for your personal, noncommercial use only. You can order presentation-ready copies for distribution to your colleagues, clients or customers here or use the "Reprints" tool that appears next to any article. Visit www.nytreprints.com for samples and additional information. Order a reprint of this article now.
Printer Friendly Format Sponsored By

December 1, 2009
A Lost European Culture, Pulled From Obscurity
By JOHN NOBLE WILFORD

Before the glory that was Greece and Rome, even before the first cities of Mesopotamia or temples along the Nile, there lived in the Lower Danube Valley and the Balkan foothills people who were ahead of their time in art, technology and long-distance trade.

For 1,500 years, starting earlier than 5000 B.C., they farmed and built sizable towns, a few with as many as 2,000 dwellings. They mastered large-scale copper smelting, the new technology of the age. Their graves held an impressive array of exquisite headdresses and necklaces and, in one cemetery, the earliest major assemblage of gold artifacts to be found anywhere in the world.

The striking designs of their pottery speak of the refinement of the culture’s visual language. Until recent discoveries, the most intriguing artifacts were the ubiquitous terracotta “goddess” figurines, originally interpreted as evidence of the spiritual and political power of women in society.

New research, archaeologists and historians say, has broadened understanding of this long overlooked culture, which seemed to have approached the threshold of “civilization” status. Writing had yet to be invented, and so no one knows what the people called themselves. To some scholars, the people and the region are simply Old Europe.

The little-known culture is being rescued from obscurity in an exhibition, “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C.,” which opened last month at the Institute for the Study of the Ancient World at New York University. More than 250 artifacts from museums in Bulgaria, Moldova and Romania are on display for the first time in the United States. The show will run through April 25.

At its peak, around 4500 B.C., said David W. Anthony, the exhibition’s guest curator, “Old Europe was among the most sophisticated and technologically advanced places in the world” and was developing “many of the political, technological and ideological signs of civilization.”

Dr. Anthony is a professor of anthropology at Hartwick College in Oneonta, N.Y., and author of “The Horse, the Wheel, and Language: How Bronze-Age Riders from the Eurasian Steppes Shaped the Modern World.” Historians suggest that the arrival in southeastern Europe of people from the steppes may have contributed to the collapse of the Old Europe culture by 3500 B.C.

At the exhibition preview, Roger S. Bagnall, director of the institute, confessed that until now “a great many archaeologists had not heard of these Old Europe cultures.” Admiring the colorful ceramics, Dr. Bagnall, a specialist in Egyptian archaeology, remarked that at the time “Egyptians were certainly not making pottery like this.”

A show catalog, published by Princeton University Press, is the first compendium in English of research on Old Europe discoveries. The book, edited by Dr. Anthony, with Jennifer Y. Chi, the institute’s associate director for exhibitions, includes essays by experts from Britain, France, Germany, the United States and the countries where the culture existed.

Dr. Chi said the exhibition reflected the institute’s interest in studying the relationships of well-known cultures and the “underappreciated ones.”

Although excavations over the last century uncovered traces of ancient settlements and the goddess figurines, it was not until local archaeologists in 1972 discovered a large fifth-millennium B.C. cemetery at Varna, Bulgaria, that they began to suspect these were not poor people living in unstructured egalitarian societies. Even then, confined in cold war isolation behind the Iron Curtain, Bulgarians and Romanians were unable to spread their knowledge to the West.

The story now emerging is of pioneer farmers after about 6200 B.C. moving north into Old Europe from Greece and Macedonia, bringing wheat and barley seeds and domesticated cattle and sheep. They established colonies along the Black Sea and in the river plains and hills, and these evolved into related but somewhat distinct cultures, archaeologists have learned. The settlements maintained close contact through networks of trade in copper and gold and also shared patterns of ceramics.

The Spondylus shell from the Aegean Sea was a special item of trade. Perhaps the shells, used in pendants and bracelets, were symbols of their Aegean ancestors. Other scholars view such long-distance acquisitions as being motivated in part by ideology in which goods are not commodities in the modern sense but rather “valuables,” symbols of status and recognition.

Noting the diffusion of these shells at this time, Michel Louis Seferiades, an anthropologist at the National Center for Scientific Research in France, suspects “the objects were part of a halo of mysteries, an ensemble of beliefs and myths.”

In any event, Dr. Seferiades wrote in the exhibition catalog that the prevalence of the shells suggested the culture had links to “a network of access routes and a social framework of elaborate exchange systems — including bartering, gift exchange and reciprocity.”

Over a wide area of what is now Bulgaria and Romania, the people settled into villages of single- and multiroom houses crowded inside palisades. The houses, some with two stories, were framed in wood with clay-plaster walls and beaten-earth floors. For some reason, the people liked making fired clay models of multilevel dwellings, examples of which are exhibited.

A few towns of the Cucuteni people, a later and apparently robust culture in the north of Old Europe, grew to more than 800 acres, which archaeologists consider larger than any other known human settlements at the time. But excavations have yet to turn up definitive evidence of palaces, temples or large civic buildings. Archaeologists concluded that rituals of belief seemed to be practiced in the homes, where cultic artifacts have been found.

The household pottery decorated in diverse, complex styles suggested the practice of elaborate at-home dining rituals. Huge serving bowls on stands were typical of the culture’s “socializing of food presentation,” Dr. Chi said.

At first, the absence of elite architecture led scholars to assume that Old Europe had little or no hierarchical power structure. This was dispelled by the graves in the Varna cemetery. For two decades after 1972, archaeologists found 310 graves dated to about 4500 B.C. Dr. Anthony said this was “the best evidence for the existence of a clearly distinct upper social and political rank.”

Vladimir Slavchev, a curator at the Varna Regional Museum of History, said the “richness and variety of the Varna grave gifts was a surprise,” even to the Bulgarian archaeologist Ivan Ivanov, who directed the discoveries. “Varna is the oldest cemetery yet found where humans were buried with golden ornaments,” Dr. Slavchev said.

More than 3,000 pieces of gold were found in 62 of the graves, along with copper weapons and tools, and ornaments, necklaces and bracelets of the prized Aegean shells. “The concentration of imported prestige objects in a distinct minority of graves suggest that institutionalized higher ranks did exist,” exhibition curators noted in a text panel accompanying the Varna gold.

Yet it is puzzling that the elite seemed not to indulge in private lives of excess. “The people who donned gold costumes for public events while they were alive,” Dr. Anthony wrote, “went home to fairly ordinary houses.”

Copper, not gold, may have been the main source of Old Europe’s economic success, Dr. Anthony said. As copper smelting developed about 5400 B.C., the Old Europe cultures tapped abundant ores in Bulgaria and what is now Serbia and learned the high-heat technique of extracting pure metallic copper.

Smelted copper, cast as axes, hammered into knife blades and coiled in bracelets, became valuable exports. Old Europe copper pieces have been found in graves along the Volga River, 1,200 miles east of Bulgaria. Archaeologists have recovered more than five tons of pieces from Old Europe sites.

An entire gallery is devoted to the figurines, the more familiar and provocative of the culture’s treasures. They have been found in virtually every Old Europe culture and in several contexts: in graves, house shrines and other possibly “religious spaces.”

One of the best known is the fired clay figure of a seated man, his shoulders bent and hands to his face in apparent contemplation. Called the “Thinker,” the piece and a comparable female figurine were found in a cemetery of the Hamangia culture, in Romania. Were they thinking, or mourning?

Many of the figurines represent women in stylized abstraction, with truncated or elongated bodies and heaping breasts and expansive hips. The explicit sexuality of these figurines invites interpretations relating to earthly and human fertility.

An arresting set of 21 small female figurines, seated in a circle, was found at a pre-Cucuteni village site in northeastern Romania. “It is not difficult to imagine,” said Douglass W. Bailey of San Francisco State University, the Old Europe people “arranging sets of seated figurines into one or several groups of miniature activities, perhaps with the smaller figurines at the feet or even on the laps of the larger, seated ones.”

Others imagined the figurines as the “Council of Goddesses.” In her influential books three decades ago, Marija Gimbutas, an anthropologist at the University of California, Los Angeles, offered these and other so-called Venus figurines as representatives of divinities in cults to a Mother Goddess that reigned in prehistoric Europe.

Although the late Dr. Gimbutas still has an ardent following, many scholars hew to more conservative, nondivine explanations. The power of the objects, Dr. Bailey said, was not in any specific reference to the divine, but in “a shared understanding of group identity.”

As Dr. Bailey wrote in the exhibition catalog, the figurines should perhaps be defined only in terms of their actual appearance: miniature, representational depictions of the human form. He thus “assumed (as is justified by our knowledge of human evolution) that the ability to make, use and understand symbolic objects such as figurines is an ability that is shared by all modern humans and thus is a capability that connects you, me, Neolithic men, women and children, and the Paleolithic painters in caves.”

Or else the “Thinker,” for instance, is the image of you, me, the archaeologists and historians confronted and perplexed by a “lost” culture in southeastern Europe that had quite a go with life back before a single word was written or a wheel turned.

Home

* World
* U.S.
* N.Y. / Region
* Business
* Technology
* Science
* Health
* Sports
* Opinion
* Arts
* Style
* Travel
* Jobs
* Real Estate
* Automobiles
* Back to Top

Copyright 2009 The New York Times Company

* Privacy Policy
* Terms of Service
* Search
* Corrections
* RSS
* First Look
* Help
* Contact Us
* Work for Us
* Site Map

banii

Că maneliştii, "divele", "prinţesele", cocalarii şi piţipoancele îşi etalează maşinile, bijoux-urile, ţoalele, ne-am obişnuit deja. A apărut însă şi "piţiponcus bancnotus", specia care îşi arată banii. Un fel de cont la vedere. La propriu! Pe hi5.

De ce s-ar poza cineva cu leafa în mână după ce a adunat căpşuni o vară întreagă? Sau cu teancul de bancnote la brâu? Ori cu banii în sân, aşa cum se obişnuia pe vremea stră-străbunicii, când nu se auzise încă de portmoneu. Poate asta e explicaţia: n-au bani să-şi cumpere un portofel! Ideea absolut stupidă, aberantă sau amuzantă e că nişte sărăntoci care au strâns din curtoazie pentru eventualele cuceriri ceva bănuţi (pe care-i flutură prin faţa altora mai fraieri ca ei) au impresia că lumea îi va socoti putred de bogaţi. "E foame de bani, e foame de bani, băieţi.../ Lumea ştie ce fel de cârnaţi sunteţi", cum spuneau într-o parodie băieţii de la A-tentat.


CUTIA CU "VALORI"
Ţigănia amintită a plecat de la manelişti, care au ţinut să demonstreze că au şi ei "valoare". Iată ce ţese mintea acestora: "Numai cu mâinile goale/ Şi un paşaport/ Am putere şi va­loare/ Că sunt mafiot/ Mafiot din Spania,/ Ba din România/ Unde se învaţă prima dată şmecheria". "Eu când stau şi număr bani... Voi vă faceţi "spovedani".../ Şi speraţi ca Dumnezeu/ Să vă dea norocul meu." "Ban pe ban pun, ban pe ban/ Fac afaceri mari, în stil american/ Valoare eu la toţi vă dau/ Eu de la voi n-am ce să iau." "De mic eu când m-am născut/ Mare noroc am avut/ Valoarea mea, valoarea mea/ Nu o are nimenea/ Când am bani în buzunar/ De nimic eu n-am habar."

Culmea este că există destui fo(ru)mişti care spun că e "cool" să te pozezi cu banii. Şi aşa cum cântă idolul lor, Guţă, mulţi au luat de bune textele: "Io mi-am pus aseară-n gând/ De duşmani ca să mă râd/ Să fac un covor de bani/ Şi să-l arunc pe duşmani". Prin urmare, se găsesc destui cocalari şi piţipoance care pierd câteva ore bune pentru a aranja, la propriu, covorul de bani. Ori salteaua de bani, ori patul cu bani, ori pătura de bani. Dacă-i luăm la bani mărunţi, putem observa din ce pătură socială fac parte: din aceea care n-a văzut un fond prea mare la viaţa sa, aşa că 1.000-2.000 de euro sau 10 milioane de lei li se par o avere!


BANII VORBESC
"Asta-i viaţa adevărată/ Când ai bani ai loc în faţă/ Şi duşmanii te iubesc,/ Fiindcă banii azi vorbesc." Aşadar, banii vorbesc... despre cât (n-)au aceşti oameni. Nici în cont şi nici în creier. Despre cât de săraci cu duhul sunt cei care-i afişează. În schimb, au "imaginaţie": piţipoancele se pozează ca şi cum au atât de mulţi bani încât nu mai au ce să facă cu ei. De parcă ar exista cineva pe lumea asta care nu mai ştie ce să facă cu ei şi îi aruncă la gunoi. În mintea lor cea redusă au impresia că cineva chiar ar putea crede asta. Aşa că îşi fac poze măturând banii şi aruncându-i la coş! Îi adună cu făraşul, îi împrăştie pe jos şi spun că-i "mărunţiş" sau se pozează cu bancnotele în formă de evantai. Da, când n-ai văzut în viaţa ta atâţia bani la un loc, te apucă transpiraţia! Nimeni nu dă doi bani pe "valoarea" lor, pe care o arată doar în ziua când iau bunicii pensia sau la vânzarea vreunui apartament. Ori în cazul întreţinuţilor, în ziua de salariu a "babacilor".


CONTURILE LA VEDERE!
De ce şi-ar ţine cineva conturile la vedere la propriu? Fiindcă n-au ce arăta altceva, piţipoancele îşi arată banii. Dacă n-au forme, măcar să aibă fond! De cele mai multe ori, sumele pe care le etalează la chiloţi nu le-ar ajunge nici măcar de trei şedinţe la o sală de fitness. Şi, totuşi, "pipiţele" vor să arate că au euroi. Expun câteva sute în bancnote de 50, să pară mai multe, şi-apoi le postează pe hi5. De ce s-ar poza nişte fete durdulii cu banii îndesaţi în sutien? De ce s-ar poza cineva în chiloţi pe un morman de bani? Sau de ce s-ar poza îngropat în bancnote? Ipostaza e de-a dreptul penibilă. "Eu am bani şi am valută, dar am mintea foarte scurtă", este doar începutul imnului dedicat cocalarilor. Altfel spus, cu banii nu poţi cumpăra neuronii care-ţi lipsesc.


PATUL CU BANI
0-113836-banii.jpg
Cocalarul vrea să iasă în evidenţă prin orice mijloace, mai ales cu ajutorul banilor, pe care de cele mai multe ori nu-i are. Salteaua ticsită din fotografii este realizată ori în fotoshop, ori "banii" sunt scoşi la imprimantă. Iar cei care chiar există sunt în bancnote cât mai mici, chiar şi de un dolar, doar-doar or părea mai mulţi şi să reuşească să acopere tot patul. "Am talent şi sunt bogat/ Sunt frumos şi sunt stilat/ Am talent chiar şi în somn/ Fac bani şi atunci când dorm." Este explicaţia standard pentru pozele cu banii întinşi pe pat.


ALOCAŢIA DE PITZI
0-113866-bani.jpg
Îngrijorător este faptul că au apărut şi cocalarii şi piţipoancele de grupă mică. Mai precis, copiii care îşi adună alocaţia o ţin câteva luni şi-apoi sparg puşculiţa pentru a-şi face o poză. Sau "împrumută" pentru o şedinţă foto salariul întregii familii. Însă nu e vina lor. Dacă părinţii fac exact acelaşi lucru, ei ce-ar putea să înveţe şi mai ales de la cine?! La ce preocupări au, e greu de crezut că vor realiza ceva în viaţă. "Banii fac pământul să se-nvârtă/ Şi toată lumea vrea să plouă cu valută/ Da' nu se-ntâmplă", aşa cum bine zice Spike.


LA CĂLDURICĂ
0-113837-dolari.jpg
Ce nu fac oamenii pentru bani?! Dar, dacă au prea mulţi, oare ce fac cu ei? Îi iau cu mătura şi-i dau la gunoi! Aşa se investeşte, mai nou, în opinia cocalarilor şi a piţipoancelor. Asta aminteşte de o fază autentică în care cineva spunea că nu mai ştie ce să mai facă cu banii. "Cumpără-ţi o carte!", i s-a sugerat. Mai e "la modă" printre specimenele amintite să se învelească nu cu plapuma, ci cu bani. De parcă bancnotele le-ar ţine de cald! Mai bine şi-ar cumpăra o lenjerie sau o pătură. Însă, aşa cum spune proverbul, cum îşi aştern, aşa dorm...

imagini preluate de pe pitzipoaca.org