radu beligan la 92 de ani

La 92 de ani

Radu Beligan: Daca viata este o calatorie scurta, trebuie sa incercam sa o facem la clasa I

Radu Beligan si-a lansat aseara , la sala “Reduta” din Brasov, manuscrisul autobiografic “Note de insomniac”, publicat in editie limitata. Maestrul teatrului românesc a facut in fata brasovenilor, cu doua luni inainte de a implini venerabila virsta de 92 de ani, un spectacol marturisire, intitulat “Confesiuni despre viata si arta”.

La ora 19.00, pe un ecran pentru proiectii, viata de noua decenii a actorului Radu Beligan s-a derulat in citeva minute, imagini ale celor mai importante roluri pe care le-a interpretat, pe scena si in viata de familie. Imediat, din intuneric a aparit silueta distinsa a maestrului. “Sunt vechi, domnilor, am deja 70 de ani de cind ma aflu pe scena fara intrerupere. Sapte zeci de ani, adica aproape jumatate din intreaga istorie a teatrului românesc. Am dreptul sa stau jos”, au fost primele cuvinte spuse de Radu Beligan in seara spectacolului – marturisire pe care avea sa o faca brasovenilor, in semiobscur, asezat pe un jilt, linga masa pe care erau asezate zeci de file din memoriile sale, alaturi de un pahar cu suc de grapefruit rosu, cu whisky. In dreapta, orientat spre sala, un ceas cu pendula a aratat publicului ca timpul trece pentru oricine, chiar si pentru spectatori. Timp de aproape doua ore actorul nascut bacauan a facut celor prezenti confesiuni inedite despre viata si arta, despre “intilniri memorabile cu artisti geniali” care i-au influentat devenirea profesionala si spirituala: Lucia Sturdza – Bulandra, Elvira Godeanu, Victor Ion Popa, George Vraca, Sica Alexandrescu sau dramaturgii Eugene Ionesco, Camil Petrescu si Mihail Sebastian. Maestrul Radu Beligan a marturisit ca intreaga sa cariera se datoreaza Luciei Sturdza – Bulandra si cuvintelor pe care actrita i le-a spus la un curs al ei, la care tinarul Beligan a recitat din Esenin: “Dumneata, daca ai sa fii serios, ai sa faci o mare cariera”.

“Iubiti orice, dar iubiti”
Radu Beligan si-a dus marturisirea pina la capat, in fata spectatorilor – confidenti: “A imbatrini inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber. Intr-un anumit sens esti mai batrin cind esti tinar si mai tinar cind esti batrin. (…) Viata mea n-a fost usoara. A fost o lupta permanenta si sper ca am iesit invingator, nu e o victorie stralucita, dar o victorie confortabila. In ultima vreme foarte multa lume imi puna aceasta intrebare stereotipa: «Care este secretul longevitatii dumneavoastra?». Cit inca mai am rabdare sa le raspund le spun ca dupa mine secretul biblic al longevitatii este iubirea. Cred ca suntem pe pamint pentru acest motiv: sa iubim. Le spun adesea celor ce vor sa ma asculte: «iubiti ce vreti, dar iubiti!». Nimic nu este mai dezastruos decit infirmitatea inimii. (…) Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ca va iubesc. Da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi, care m-ati facut ceea sunt azi. (…) Am calatorit frumos impreuna.

Daca viata este o calatorie scurta, trebuie sa incercam s-o facem la clasa I”.

Cu aceasta declaratie si-a incheiat maestrul, marturisirea facuta.

decembrie 7 2010

dupa sfantu nicolae astept mos craciun

simona gheorghe

N-AM TIMP!
Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim pe fugă, dormim pe fugă. Între dimineaţă şi seară, e sprintul. Ne trezim că trec anotimpurile peste noi. Apropos, e toamnă de mult... Anii fug si ei. Ne ardem viaţa în birouri rigide, în zgomotul tastelor şi al aparatelor de aer conditionat, închişi în calculatoare, despre care ne amăgim că ne-ar fi ferestre spre lume.
Visăm pe google, rîdem pe facebook, ne dăm întalnire pe mess. Ne trăim iubirile în sms-uri şi ne amăgim c-am fi fericiţi. Ne culcăm cu ştiri şi talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoaşterii. Ii sunam pe cei dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-i repezim, aruncându-le în faţă arogantul “N-am timp!”.
Discuţii, telefoane, nervi, resemnare, evadare. Evadare? Alergăm în sprint spre vacanţă. O săptămână, două… Pauză de respiraţie. Niciodată detaşare, însă. Chiar aşa, când ţi-ai închis ultima dată telefonul? Si apoi… o luăm de la capăt, mai înverşunat. Crispaţi, hulpavi, avizi de viteză. Până la următoarea pauză. Şi tot aşa. Roboţi rigizi, prizonieri în propriile vieţi. De parcă dacă ne-am opri, am pierde TRENUL.
Cărăm dupa noi -povară grea – glodul prejudecăţilor. Gândim… cu viteza gândului. Pierdem esenţa, caci niciodată N-AVEM TIMP.
Citim titluri, dar uităm poveştile.
Ca sa faci parte din lumea asta, trebuie să ţii pasul cu ea. Ăsta e preţul pe care-l plătim cu toţii.
Uneori, simt nevoia să-mi cer timpul înapoi. Dar… N-AM TIMP sa fac asta. Trebuie sa fug, acum. Undeva, cineva ar putea să mă lase în urmă...

liban

http://www.bibliotecapleyades.net/arqueologia/esp_baalbek_4.htm

mediterana 24 sept 10 oct

mediterana ca o saramura
caldura caldura
lumea nu stie de criza se construieste la tot pasul
poduri suspendate tuneluri labitinturi de stradute
toate natziile pamantului traiesc si muncesc impreuna
fara probleme

31 august

a venit toamna????????????????